Pentru imbunatatirea experientei tale pe site-ul nostru folosim fisiere de tip cookie. Unele sunt esentiale pentru ca site-ul sa functioneze.
Sunt de acord cu politica de cookies
Anul acesta, Mobile World Congress (MWC) a fost în esență despre două lucruri: telefoane cu ecrane pliabile și 5G. Iar dacă despre ecranele pliabile juriul încă se află în deliberări (dincolo de factorul cool, răspunde oare această tehnologie unei nevoi reale?), tăvălugul 5G a pornit la vale și vine peste noi. Cu excepția companiei Apple cea secretoasă din fire, toți marii producători au anunțat sau chiar au arătat deja publicului primele telefoane 5G, iar în țări precum Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii, China sau Japonia se vorbește despre lansarea comercială a primelor rețele de telefonie 5G încă din acest an. În România planurile sunt ca până la sfârșitul anului 2019 să fie organizate licitațiile pentru licențele de spectru necesare implementării 5G, deci este posibil ca undeva prin 2020-2021 să vedem primele oferte cu 5 în față.
Dar ce o să însemne mai exact pentru tine această a 5-a generație de telefonie mobilă?
Înainte să-ți ofer un răspuns, puțin context: 1G, adică prima generație de tehnologie mobilă, a fost exclusiv despre voce, în sensul că a eliberat telefonul de necesitatea unei sârme care să intre într-un perete. 2G-ul, care a adus și digitalizarea telefoniei mobile, a adăugat la voce și comunicările text, mai întâi sub forma mesajelor scrise și apoi a unui proto-internet mobil (își mai aduce cineva aminte de WAP?). 3G a fost pentru internet ceea ce a fost 1G pentru voce: decuplarea acestuia de o locație fizică (acasă / birou / internet café) și luarea lui în deplasare, în telefon. În sfârșit, 4G a fost despre creșterea vitezei internetului mobil, viteză care a făcut posibile streaming-ul audio și video direct pe telefon.
Ei bine, dacă sesizezi un tipar, să știi că nu te înșeli: generațiile cu numere impare au fost cu adevărat revoluționare, în timp ce 2G și 4G au venit cu îmbunătățiri ale tehnologiilor existente. Iar în ceea ce privește revoluția 5G, aceasta se poate rezuma astfel: conexiuni instantanee între toate dispozitivele legate la o astfel de rețea și transferul între acestea a unui volum enorm de date, de până la 20 GB pe secundă.
Probabil că ți-au fugit ochii la cei 20 GB pe secundă de mai sus, deși “conexiuni instantanee” sunt cuvintele magice când vine vorba de 5G. Cu adevărat revoluționară la această tehnologie este latența (cât timp durează până la stabilirea unei conexiuni între două dispozitive), iar standardul 5G promite în această privință un timp de 1 ms. Da, nu este nicio greșeală, a mia parte dintr-o secundă! Adică nu doar de 120 ori mai rapid decât în cazul 4G, ci și, practic vorbind, transfer în timp real de date (de până la 20 Gbps!).
Iar aceasta va duce la…
Tehnologiile de realitate augmentată și realitate virtuală vor fi cel mai probabil marii beneficiari ai 5G-ului. AR-ul și VR-ul sunt astăzi doar niște “vitrine tehnologice” tocmai din cauza barierelor fizice ale transferurilor de date. Dar o dată acestea dărâmate de către 5G, nimic nu va opri tehnologiile AR și VR să fie adoptate pe scară largă.
Și nu-ți imagina că asta va avea impact doar în partea “consumeristă”, să-i spunem, a chestiunii. Cum ar fi, de exemplu, că vei putea să vizionezi o transmisiune sportivă ca și cum te-ai afla pe arena respectivă, că o să poți să vezi în timp real orice informație care te interesează despre orice lucru din jurul tău, sau că vei putea să stai de vorbă față în față cu cei dragi, în locul vostru favorit, chiar dacă fizic, în respectivul moment, sunteți împrăștiați pe toate cele 5 continente. Dar gândește-te cum va schimba AR-ul și VR-ul tot ceea ce înseamnă interacțiune: cum înveți, cum muncești, cum participi la un eveniment sau cum te consultă un medic.
Când orice vehicul se va putea conecta instantaneu la orice alt vehicul și acestea vor putea face schimb între ele de date în timp real despre trafic, șofatul o să devină un hobby, la fel ca vânătoarea. Și poate, așișderea ca vânătoarea astăzi, la fel de scump, de îngrădit și de rău văzut social.
O dată ce orice lucru, obiect sau ființă va putea fi conectat în timp real cu orice alt lucru, obiect sau ființă și lumile virtuale se vor întrepătrunde cu lumea reală, gaming-ul nu va mai fi la fel. Orice va putea deveni un joc și orice scenariu de joc va deveni posibil. Aici, pe Pământ, dar și pe Lună, pe Marte, sau pe orice alt corp ceresc care va fi disponibil sub formă de 0 și 1.
Sigur, dacă nu avem grijă de Mama Natură și o să distrugem planeta, n-o să mai apucăm noi, ca oameni, să ne bucurăm prea mult de toate acestea. Dar măcar o să le lăsăm Mașinilor cu Inteligență Artificială tot ceea ce le trebuie ca să supraviețuiască.