Pentru imbunatatirea experientei tale pe site-ul nostru folosim fisiere de tip cookie. Unele sunt esentiale pentru ca site-ul sa functioneze.
Sunt de acord cu politica de cookies
Vara, cu toată căldura sa, ne ține departe de bucătărie, aburi, cuptoare încinse și de rețetele noastre preferate. Însă toamna, odată cu primele sale adieri și zile ploioase, ni se face dor de gătit. Iată câteva rețete în care roșiile, legumele și carnea se pregătesc rapid, în special atunci când ai la îndemână o mașină de tocat sau un blender, pentru ca tu să savurezi o masă de prânz copioasă ori o cină ușoară, în funcție de preferințe.
Ingrediente: 1 kg roșii, 2-3 castraveciori, ½ ardei gras verde, ½ ardei gras galben, ½ gogoșar, 2-3 cepe, 2 căței de usturoi, 2-3 felii de pâine, ½ cană de apă (suficientă să acopere pâinea), sare și piper după gust, 1 ardei iute (opțional), o lingură oțet balsamic, ulei de măsline pentru garnisit
Preparare: Mai întăi spălam bine toate legumele. Punem pe foc apa cu puțină sare, iar când începe să fiarbă, adaugăm roșiile și le ținem în cratiță timp de câteva secunde. Le scoatem cu o spumieră și le lăsăm într-un vas cu apă foarte rece. Separat punem miezul de la feliile de pâine și îl acoperim cu apă. Tăiem restul legumelor în bucăți mari. Decojim roșiile, le scoatem semințele și le dăm prin blender împreună cu legumele, pâinea și apa în care a stat, până obținem o cremă. În funcție de preferințe, putem să mai adaugăm un pic de apă sau ulei de măsline, apoi sare, piper și oțet balsamic.
Ingrediente: 1,2 kg carne tocată de vită sau amestec, 1,5 kg roșii decojite în sos tomat, 3 morcovi mari, 2 cepe, 2-3 bețe de țelină, 150 g bacon, 150 ml vin alb, 2-3 căței de usturoi, 3-4 foi de dafin, busuioc, oregano, sare, piper, ulei de măsline
Preparare: Tocăm mărunt legumele – pentru rezultate rapide, poți să folosești un chopper, le călim în ulei de măsline, apoi adaugăm usturoiul și baconul. Continuăm să adăugăm carnea pe care am tocat-o în prealabil – sigur că poți cumpăra carne deja tocată, dar cu o mașină de tocat carne, procesul este foarte rapid și ai avantajul de a-ți alege singur bucata de carne pe care urmează să o procesezi. Stingem cu vin, punem putină apa și lăsăm la fiert timp de 30 de minute. În acest timp, procesăm cu ajutorul mixerului sau blenderului roșiile în sos tomat și adaugăm sosul de roșii astfel obținut. Condimentăm și lăsăm totul să fiarbă, la foc mic, timp de o oră. Putem, de asemenea, conserva acest sos, daca îl fierbem la cuptor pentru 15 minute. Mai departe, nu mai trebuie decât să îl adaugi peste pastele preferate, iar masa e servită.
Ingrediente: 6 roșii mari, bine coapte, 200 g quinoa, 300 g boabe porumb, 2 ardei iuți, 110 g brânză cheddar rasă, 60 ml apă, ¾ linguriță chimion măcinat, 1 lingură ulei de măsline, 1 lingură suc de lime, 1 lingură oregano tocat, 1 ceapă tocată, 1 linguriță sare
Preparare: Călește ceapa și porumbul în puțin ulei, adaugă ardeii iuți tocați mărunt, oregano, sucul de lime, chimionul și puțină sare. Separat, ocupă-te de roșii. Taie un căpăcel din fiecare roșie și scoate miezul cu o lingură. Cu ajutorul storcătorului special de roșii al mașinii de tocat carne, prepară rapid un suc din acest miez. Hidratează semințele de quinoa într-un bol cu apă pentru 30 de secunde, scurge apa și clătește-le. Repetă de două ori. Apoi, amestecă quinoa cu sucul de roșii și 60 ml de apă și adaugă sare. Pune la fiert la foc mic, pentru 15 min și adaugă-l peste amestecul din porumb preparat inițial. Presară puțină sare peste roșiile scobite și pune-le pe un grătar, cu gura în jos, timp de 30 min. În încheiere, umple „recipientele” din roșii cu amestecul de porumb, quinoa și ardei iute, presară cheddar-ul ras și bagă-le în cuptorul încins, timp de 15-20 min. Poftă bună!
Ingrediente: 4 roșii bine coapte, decojite, 1 ardei gras verde, 1 ardei gras roșu, 1 ardei gras galben, 1 ceapă mare, 2-3 căței de usturoi, 2 lingurițe de amidon, dizolvate în 50 ml apă, 3 linguri ulei de măsline, 1 linguriță oțet, sare, piper, chimen, fulgi de chili, după gust
Preparare: Ideal pentru nachos (chipsuri din porumb) și pentru rețetele mexicane, este și simplu de preparat: pasează roșiile decojite în presa de roșii, taie mărunt toate celelalte legume și pune ceapa în puțin ulei încins, până se înmoaie. Adaugă ardeii, usturoiul și condimentele, iar ulterior, pasta de roșii. După ce au dat în clocot, adaugă oțetul și amidonul dizolvat în apă și lasă să fiarbă la foc mic, până capătă consistența dorită. Asezonează-l cu serialul preferat de pe Netflix! J
Cu ajutoarele potrivite la îndemână, e mai ușor să fii Chef la tine în bucătărie!
*Surse rețete: teoskitchen.ro, foodstory.ro, petitchef.ro