Pentru imbunatatirea experientei tale pe site-ul nostru folosim fisiere de tip cookie. Unele sunt esentiale pentru ca site-ul sa functioneze.
Sunt de acord cu politica de cookies
Deja un eveniment de tradiție și în România, nu doar peste ocean, Black Friday este cel mai așteptat moment de cumpărături al anului, în special atunci când vorbim despre produse electro-IT sau care presupun o investiție considerabilă. Este momentul perfect în care să îți cumperi electrocasnice noi dacă te afli în plin proces de reamenajare a bucătăriei, să treci la un televizor cu ecran mai mare și o imagine mai bună, poate chiar și un sistem audio “asortat”, sau să îți dai voie să alegi produse mai scumpe, dar de o calitate mai bună ori despre care pur și simplu știi că îți vor face viața mai ușoară. Acel robot care să aspire în locul tău, acea mașină de spălat care să te scape de vasele de peste zi ori un espressor care să îți pregătească zilnic cafeaua perfectă, mai ales acum, când lucrul de acasă a devenit tot mai frecvent.
Indiferent de produsul electro-IT la care te gândești, ai toate șansele ca de Black Friday să beneficiezi de cea mai bună ofertă. Așadar, pregătește-ți din timp o listă de produse de care ai nevoie, apoi începe să cercetezi modelele disponibile, ca să îți dai seama care este cel mai potrivit pentru tine.
Ca să îți dăm câteva idei, Flanco îți va prezenta în continuare unele dintre cele mai “vânate” produse ale anului, pe care, cu siguranță, le vor urmări multe perechi de ochi în perioada următoare: un televizor smart Samsung, cea mai căutată marcă de televizoare potrivit studiilor GFK, mult așteptatul iPhone 13 și perechea sa, Apple Watch, partenerii de încredere când vine vorba de curățenie – o mașină de spălat și un uscător de rufe Samsung, dar și un aspirator robot Roborock, iar, la final, un espressor automat De’Longhi care știe să îți pregătească o cafea savuroasă, exact pe gustul tău.
Cuprins
Televizorul rămâne unul dintre principalele surse de divertisment pe care le ai la îndemână în casă, în special în sezonul rece, când petreci tot mai mult timp la interior. Fie că faci binging pe Netflix, urmărești documentare sau te pui la curent cu ultimele știri, calitatea imaginii este importantă, cu atât mai mult cu cât apar constant noi tehnologii, care devin din ce în ce mai accesibile și la nivel de preț. Mai nou, televizorul începe să fie utilizat inclusiv ca dispozitiv de lucru, pe post de monitor, în contextul conceptului de work from home, tot mai utilizat în companii.
Unul dintre cele mai urmărite modele ale anului este televizorul Smart QLED Samsung 50Q60A, Ultra HD 4K, cu o diagonală de 125 cm. Tehnologia Quantum Dot oferă cea mai bună imagine creată de Samsung – cu un volum de culoare de 100%, Quantum Dot preia lumina și o transformă într-o culoare care rămâne ca în realitate, la orice nivel de luminozitate. Tehnologiile Dual LED și Quantum HDR îmbunătățesc, de asemenea, contrastul și culorile, iar procesorul Quantum 4K optimizează imaginea și sunetul, pentru o experiență cinematografică impresionantă.
Profilul Air Slim, foarte subțire, îi oferă televizorului un aspect elegant și minimalist, ușor de integrat în orice living. Cum spuneam, acest model îți oferă experiențe diferite de utilizare, inclusiv de gaming și de lucru. În primul rând, poți accesa rapid și ușor computerul, laptopul și dispozitivul mobil, direct pe televizor. Apoi, datorită funcției Multi View, poți să urmărești, pe același ecran, în același timp, și televizorul, și telefonul. Este suficient să atingi telefonul mobil de rama televizorului, iar cele două se vor conecta automat. În ceea ce privește funcția de divertisment, ecranul cu aspect 21:9 și 32:9 oferă o zonă de vizualizare suplimentară, utilă pentru experiența de joc, iar Auto Low Latency îți asigură o sesiune de gaming fluidă, cu un input lag nesesizabil.
Urmărește oferta Flanco de Black Friday și beneficiază de cel mai bun preț al anului.
Știm, nu este un produs pentru casă, dar este, cu siguranță, una dintre cele mai așteptate tehnologii ale anului, un must-have și un produs de suflet pentru cei mai înfocați fani Apple. Dacă te afli printre ei, cu siguranță se încadrează pe lista produselor care ți-ar face viața mai frumoasă și pe care merită să le urmărești în acest Black Friday.
Cel mai așteptat produs al lansării Apple din septembrie 2021 a fost noul iPhone, cu cele patru versiuni ale sale. Toate cele patru modele sunt dotate cu un chip A15 Bionic mai rapid, baterii mai mari și mai performante și conexiune 5G îmbunătățită. Noul iPhone 13 Pro are o opțiune always-on display, care menține ecranul iluminat în permanență, dar și rate de refresh dinamice de 120 Hz și lentile ultrawide superioare celor ale modelelor anterioare. Apple testează o versiune nouă pentru Face ID, care să funcționeze inclusiv atunci când porți masca chirurgicală – o actualizare atât de necesară, în contextul actual.
iPhone 13 și iPhone 13 mini sunt echipate cu chipul bionic A15 și un sistem dual-camera cu lentile dispuse în diagonală. Conform Apple, acestea au cel mai rapid CPU disponibil pe piață, cu până la 15% mai rapid decât cele mai recente modele ale competitorilor. Camerele foto includ caracteristica existentă încă de la iPhone 12 Pro Max, stabilizarea de imagine prin interschimbarea senzorului, alături de o funcție nouă, ”cinematic mode”, care îți permite să schimbi focusul în timp ce filmezi.
Atât iPhone 13, cât și 13 mini au un design cu margini plate, care îl imită pe cel al modelelor anterioare. Cele două telefoane noi de la Apple sunt dotate cu display Super Retina, despre care producătorul spune că oferă o luminozitate cu până la 28% mai bună decât seria din 2020, cu o maximă care ajunge până la 1200 nits.
Tehnologia 5G este de bază la noul model, iar Apple susține că aceasta oferă o calitate mai bună a apelurilor, performanței și acumulatorului. Totodată, bateria a fost actualizată – datorită noului chip A15 Bionic, iPhone 13 rezistă cu 2,5 ore mai mult decât iPhone 12, iar 13 mini întrece 12 mini cu 1,5 ore, când vine vorba de baterie.
Noile iPhone 13 Pro și iPhone 13 Pro Max au primit o serie de îmbunătățiri, de la designul camerei frontale de selfie care e cu 20% mai mică decât a modelelor anterioare, la chipul A15 Bionic, care asigură o performanță grafică cu până la 50% mai rapidă decât modelele similare de la producătorii competitori ai Apple.
Displayul Super Retina XDS adaugă până la 1000 nits luminozității în exterior, iar rata de refresh variabil ProMotion oscilează între 10 și 120 Hz și este adaptabilă. Rezistente la apă datorită tehnologiei IP68, cele două modele au o cameră triplă, cu lentile poziționate diferit, în funcție de model: lentila telefoto cu zoom optic de 3x, lentila wide și, pentru prima oară la un iPhone, lentila ultrawide.
iPhone 13 Pro are funcții video nemaiîntâlnite: mod cinematic, ProRes video (poate filma video 4k, cu o rată de 30 de cadre pe secundă) și camere cu urmărire a punctului în focus și efect bokeh, care asigură un blur artistic fotografiilor.
Viața bateriei a crescut cu 1,5 ore la iPhone 13 Pro, în comparație cu 12 Pro, iar la Pro Max, diferența dintre generații se simte cu 2,5 ore mai bine. Ambele modele sunt disponibile în varianta de stocare de 1TB, pe lângă variantele obișnuite de 128 GB, 256 GB și 512 GB.
Și dacă am vorbit despre iPhone, nu îl putem lăsa deoparte nici pe partenerul său – Apple Watch și a sa nouă generație. O categorie aflată în continuă creștere, tot mai căutată de iubitorii de tehnologie, smartwatch-urile oferă funcții diverse, de la atât de utila conectare cu dispozitivul mobil, pentru vizualizarea apelurilor ori a notificărilor de pe rețele sociale, până la monitorizarea stării de sănătate și urmărirea efortului în timpul activităților sportive.
Noul Apple Watch seria 7 a fost, de asemenea, lansat pe 14 septembrie. Primul lucru de menționat, care nu este o surpriză pentru cunoscătorii produselor Apple, este acela că Apple Watch nu este compatibil cu niciun dispozitiv Android, indiferent de generație. În comparație cu modelul anterior, acesta are o funcție de always-on display și poate menține iluminarea pe background în permanență. În plus, are un ecran mai amplu și este cu 40% mai subțire.
Noul design are colțuri mai moi și mai rotunjite decât modelele anterioare și o autonomie a bateriei de 18 ore, cu o încărcare cu 33% mai rapidă decât Apple Watch seria 6. Apple Watch 7 se încarcă până la 80% în doar 45 de minute.
Mai mult, noul smartwatch Apple are o construcție mai rezistență și este primul dispozitiv care se aliniază standardelor de certificare IP6X de rezistență la praf, în timp ce, în privința rezistenței la apă, se încadrează în categoria WR50. Apple Watch 7 este disponibil în două variante de mărime, de 41, respectiv 45 mm.
Una dintre cele mai așteptate funcții și atât de relevantă în contextul actual este măsurarea saturației de oxigen din sânge. Alte opțiuni utile din categoria sănătate sunt monitorizarea somnului, aplicația Conștientizare care îți permite să meditezi și să te concentrezi asupra respirației, funcția S.O.S. Urgențe prin care poți cere rapid ajutor, monitorizarea oricărui exercițiu fizic, de la pedalat, alergat, ridicare de greutăți sau orice alt sport.
Pe scurt, cu noul Apple Watch, e la mâna ta să duci o viață mai sănătoasă.
Una dintre cele mai urmărite modele din acest an când vine vorba de mașini de spălat este Samsung WW70T4020EE/LE, care se diferențiază printr-o serie de specificații și tehnologii. În primul rând, motorul superior Digital Inverter îi oferă o eficiență energetică superioară – clasa D, care, potrivit clasificărilor energetice vechi echivalează cu clasa A+++, o silențiozitate sporită și o performanță de top, de durată. Motorul este certificat să funcționeze 23 de ani și este susținut de o garanție de 10 ani.
Acest model de mașină de spălat pune mare preț pe igienă, așa că are trei specificații foarte utile. Mai întâi, programul Eco Dum Clean îndepărtează murdăria din tambur și 99,9% dintre bacteriile care cauzează mirosuri neplăcute, fără a utiliza detergenți abrazivi sau costisitori. În plus, te anunță când e necesară curățarea. Apoi, sertarul StayClean este clătit eficient, cu ajutorul unui sistem special de evacuare a apei, astfel că tava va fi mereu curată și igienizată. La fel de atentă este și cu igienizarea hainelor tale – prin Hygiene Steam, un program puternic de igienizare cu aburi, mașina de spălat îndepărtează murdăria persistentă, precum și 99% dintre bacterii și alergeni.
Dacă spațiul și bugetul îți permit, utilizarea unui uscător de rufe dedicat este varianta cea mai bună pentru hainele tale – atât în ceea ce privește eficiența uscării, cât și a protejării țesăturii. Un model cu rezultate foarte bune este Samsung DV90TA040AX/LE, cu pompă de căldură și o capacitate de 9 kg.
În primul rând, datorită tehnologiei cu pompă de căldură, uscătorul Samsung este unul dintre cele mai eficiente energetic, de clasă A. Aerul este încălzit prin intermediul unui refrigerant, în locul electricității, așa încât consumul de electricitate se reduce considerabil, iar hainele tale sunt uscate mai delicat. De asemenea, prin tehnologia inteligentă OptimalDry, senzorii de umiditate și temperatură ajustează timpul de uscare, pentru cele mai bune rezultate atât în ceea ce privește uscarea, cât și întreținerea țesăturii și energia consumată. Filtrul 2 în 1 este ușor de curațat, iar două alarme dedicate îți aduc aminte când acesta și schimbătorul de căldură au nevoie de curățare. Astfel, întreții corect uscătorul pentru a avea o durată de viață cât mai lungă, pentru a-i menține performanțele și eficiența energetică. Mai multe despre cum poți prelungi durata de viață a electrocasnicelor tale poți citi aici.
Datorită funcției Quick Dry 35, în doar 35 de minute poți usca 1 kg de rufe, astfel încât să ai la dispoziție ținuta preferată, în cel mai scurt timp. Pentru încărcăturile obișnuite, de până la 9 kg, poți bifa opțiunea Wrinkle Prevent, care continuă să rotească tamburul, intermitent, după încheierea ciclului de uscare, până la 180 de minute, împiedicând astfel formarea cutelor în țesătură.
Un aspirator robot ți-ar putea părea, la prima vedere, o achiziție de lux, însă trebuie să știi că această tehnologie a devenit deja mult mai accesibilă, iar de Black Friday prețul va fi, desigur, și mai mic, așa încât îl poți considera un răsfăț care merită. Iar odată ce îl vei pune zilnic la treabă, te vei întreba de ce nu l-ai cumpărat mai devreme.
Am povestit aici mai multe despre criteriile la care să fii atent atunci când alegi un aspirator, iar de data asta vrem să îți prezentăm un robot de aspirare la mare căutare – Roborock S6 Pure, cu Mop. În primul rând, se diferențiază prin puterea mare de aspirare, de 2000Pa. Prin activarea opțiunii HyperForce, atrage cu ușurință mizeria și firele de păr atât de pe podea, cât și din covoare, fiind, astfel, unul dintre cele mai potrivite aspiratoare robot pentru casele cu copii sau animale de companie. Apoi, datorită funcției integrate Mop, îți va lăsa podelele mult mai curate, lucioase și fără praf, fiind potrivit pentru suprafețe mai mari, cu un rezervor de apă mai spațios.
Se diferențiază, de asemenea, și la capitolul „inteligență” – datorită procesorului de 32 biti quad-core, același folosit și de unele telefoane mobile, poate calcula cea mai bună rută astfel încât să obțină curățenia perfectă. Totodată, aspiratorul face diferența între camere, așadar poți alege dacă va curăța una singură, mai multe ori întreg etajul, în ce ordine, ce nivel de aspirare să folosească în fiecare încăpere, poți seta pereți virtuali pentru a delimita zone interzise pentru aspirator sau doar pentru funcția mop. Datorită funcției de urcare a pragului de 2 cm, poate urca ușor pe covoare sau poate depăși pragurile mai groase, dintre camere.
Cu o capacitate a bateriei de 5200 mAh, va curăța până la 180 de minute, o suprafață de aproximativ 300 mp. Sună bine, nu-i așa? Urmărește ofertele de Black Friday și fă-ți cadou timp liber.
Și ca să încheiem așa cum am început, într-o notă de relaxare, am păstrat pentru final un mic răsfăț personal: un espressor automat, care să îți fie partenerul de acasă în zilele cu liste lungi de treburi casnice și de birou, dar și în weekendurile petrecute în liniște, în care ai ceva mai mult timp pentru tine.
Probabil că știi avantajele unui espressor automat – temperatura, presiunea, dar și cantitatea de cafea se reglează automat, astfel încât rezultatul să fie întotdeauna perfect. Ai la dispoziție meniuri sau butoane atât pentru diferite preparate pe bază de cafea, dar și pentru a ajusta funcții principale, precum granulația de măcinare a cafelei sau intensitatea aromei.
Unul dintre cele mai căutate astfel de espressoare este De’Longhi Magnifica ESAM3000B. Primul său punct forte este râșnița din oțel incorporată, silențioasă, cu 14 trepte de reglare a granulației, care macină cafeaua boabe pe loc, astfel încât să ofere băuturii o aromă intensă. Sistemul Tubeless reduce la minim cantitatea de cafea ce rămâne în râșniță, astfel încât va folosi doar cafea propaspăt măcinată, la prepararea fiecărei băuturi. În schimb, dacă preferi să folosești cafeaua deja măcinată, ai și această opțiune.
Sistemul Thermoblock încălzește, apoi, rapid apa la temperatura perfectă, doar atât cât este necesar pentru prepararea băuturii alese. Dacă îți plac băuturile cu lapte, te vei bucura de dispozitivul de spumare, cu care poți crea spuma cu densitate perfectă pentru cappuccino, printr-un amestec de abur și lapte pe gustul tău. Iar pentru ca întreaga operațiune să se încheie cât mai simplu, rezervorul de 1,8 litri este complet detașabil, iar curățarea mașinii se face ușor, chiar și în zonele greu accesibile în mod normal.
În concluzie, recomandarea noastră este să te pregătești din timp pentru Black Friday. Fă-ți o listă cu produsele de care ai neapărată nevoie, apoi cu cele care știi că te-ar ajuta, dar nu ți le-ai permis până acum, și urmărește ofertele de pe flanco.ro și din magazine. Alege-ți produse de calitate, pe care să le folosești cu bucurie, un timp îndelungat. Și nu uita că pe lângă ofertele speciale, în magazinele Flanco, dar și online, ai întotdeauna la dispoziție diferite variante de finanțare – până la 40 de rate prin carduri bancare de credit sau plata în 3-4 rate direct pe cardul de salar fara a mai fi nevoie de un card de credit. Spor la cumpărături!
Foarte multimit de flanco cu produse de black friday
Flanco este cea mai tare echipa cu care am colaborat și voi mai colabora în continuare. BRAVO SUNTEȚI CEI MAI BUNI!!