Pentru imbunatatirea experientei tale pe site-ul nostru folosim fisiere de tip cookie. Unele sunt esentiale pentru ca site-ul sa functioneze.
Sunt de acord cu politica de cookies
Căldură mare, monșer. Și oricât ai încerca să te răcorești apelând la vechiul tău dușman, curentul, câteva ferestre deschise ori chiar un ventilator n-o să rezolve problema. Doar o să plimbe de colo până colo prin cameră moleculele de aer. Aer cald. Aer torid. Aer canicular. Când tu ai nevoie de rece. De reavăn. De răcoreală. De răcoarea aceea binecuvântată, care te înfioară de plăcere.
Căldură mare, monșer. Și pentru că prietenul la nevoie se cunoaște, am căutat niște modele de aparate de aer condiționat prin stocurile Flanco. M-am uitat după AC-uri care să aibă capacitate de răcire de 12.000 BTU (pentru a putea satisface majoritatea nevoilor) și care să fie totodată de clasă energetică A++ (pentru economie de energie maximă).
Iată 5 recomandări la rece.
Cu un panou de tip oglindă și foto-senzitiv (atunci când stingi lumina în cameră, afișajul se întunecă, iar viteza ventilatorului scade și este activată operarea silențioasă), acest aparat de aer condiționat de la Heinner reprezintă o alegere mai îndrăzneață de design față de obișnuita culoare albă a AC-urilor. Ca funcții interesante aș mai aminti de conectica WiFi care asigură controlul aparatului printr-o aplicație dedicată (Android sau iOS), de citirea senzorului de temperatură din telecomandă sau de ionizarea aerului din încăpere.
Seria Maldives a aparatelor de aer condiționat Samsung este echipată cu un invertor digital care păstrează temperatura dorită pornind și oprind mai rar motorul. Ceea ce e bine nu doar pentru reducerea consumului de energie, ci și pentru creșterea duratei de viață și a fiabilității generale a aparatului de aer condiționat. Alte funcții bune cu care vine acest model sunt cele de răcire rapidă, de filtrare complexă a aerului din încăpere și de auto-curățare.
Ce îmi place la acest aparat de aer condiționat cu aspect mai degrabă banal este că pe dinăuntru nu-i deloc obișnuit. Ci plin de tehnologii cu al 6-lea simț: admisia 4D a aerului pentru o răcire rapidă și eficientă, funcția de economisire energie sau cea de optimizare a fluxurilor de aer în funcție de temperatura și umiditatea din încăpere. Plus că fiind un produs marca Whirlpool, poți să câștigi premii frumoase în perioada aceasta cu un review.
Erau vremuri când Daewoo făcea legea în multe segmente din piața de electrocasnice, iar acest aparat de aer condiționat vine parcă să ne aducă aminte de ele. Dotat cu un compresor cu inverter Eco cu capacitate variabilă în funcție de necesitățile de răcire (sau încălzire!) ale încăperii, aparatul oferă un consum energetic extrem de redus. Dar și multe alte funcții menite să aducă pe lângă răcoarea mult dorită și un spor de confort: conectare WiFi pentru controlul la distanță al aparatului (aplicație Android și iOS), mod turbo pentru răcire sau încălzire accelerată, ajustare automată de temperatură pe timpul somnului.
Un aparat de aer condiționat marca proprie Flanco. Are kit de instalare inclus, funcție de operare silențioasă, urmărește temperatura detectată de telecomandă și peste toate, vine cu un preț imbatabil. Dacă adaugi – sau mai bine spus, scazi – voucherul Rabla pentru electrocasnice de 400 lei, devine chiar o ofertă de nerefuzat.
Căldură mare, monșer. Dar măcar acum știi cum e cel mai bine să o combați.